Mama lui Boc cel Mic

Pe o stâncă neagră, într-un vechi sătuc,
Chiar într-o casuţă, lângă un pătuc,
Plânge şi suspină o batrână mică,
Care are fiul cât un puştiulică.
Căci la guvernare fiul ei iubit
A plecat aseara si n-a mai venit.
Celularul sună noaptea jumătate.
Nu-i semnal, şi totusi: – Oare cine-i, frate?
– Eu sunt, bună maică, fiul tau dorit,
N-a mai mers Taromu’ si n-am mai venit.
Sun din Capitală, voi fi premier.
M-a numit chiar Zeus, sunt timonier.
Căpi­tan e dânsu’, e ca la armată.
Mica mea oştire fuge sfarâmată.
Vine criza, foamea, oamenii mă-njur.
L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.

– Ce spui tu, străine? Emil e departe,
Cică de Băsescu nu se mai desparte.
Am crezut că-i glumă, dar era să mor.
L-am văzut aseară la televizor.
Emil e cuminte, nu e derbedeu.
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mamă eu!
Lasă-mă cu Zeus, fincă omul chel
Se joacă cu tine cum do­reşte el.
Te-a numit pe tine după Stolojan.
Crezi că e pe bune? Te-a luat de fazan.
Am vorbit cu tac-tu, ascultă-l pe mos:
După tine vine Leana lu’ Cocoş.
Du-te la Bă­sescu, fă-i un ultim sluj,
Apoi ia Taromu’, să te-ntorci la Cluj!